Arta „Timpului Contemporan” adusă în fața publicului de Sorin Oprea și Nicolae Nicoară

După 15 ani de la tripticul expozițional în care au pus TIMPUL în postura de personaj central, artiștii Sorin Oprea și Nicolae Nicoară au revenit, la fel de spectaculos în fața publicului din Petroșani, cu o nouă provocare vizuală: „Timp contemporan”. Vernisată recent, expoziția reunește o serie de instalații artistice în care prezentul este reinterpretat, ironizat și, pe alocuri, dramatizat, devenind o scenă a simbolurilor actuale.

Timpul a rămas același, dar în ochii artiștilor a căpătat o altă formă, una contemporană împletită din semnele, tensiunile și absurditățile lumii în care trăim. Globul terestru transformat în „bombă cu ceas”, ceasul-ruletă la care se joacă „ruleta rusească” cu viețile noastre ori „oceanul timpului” care se scurge necontenit, sub formă de nisip, dintr-un robinet „planetar”. Toate aceste lucrări de artă modernă vorbesc despre fragilitatea clipei și despre felul în care omul trăiește acum într-un  contratimp cu sine și cu lumea.

Alături de aceste imagini încărcate de foarte mult umor, dar și de sarcasm, chiar de neliniște, vizitatorul este încurajat să descopere și alte ipostaze ale prezentului: o mască străpunsă de o seringă, clepsidre inversate, ceasuri sparte ori mecanisme metamorfozate, iar în centrul expoziției, cei doi artiști au imaginat și un „Pat al lui Procust” care prezintă evoluția spre… involuție a omului modern, înapoi spre originile darwiniene. Expoziția devine astfel un traseu al întrebărilor, unde fiecare instalație ascunde un mesaj subliminal, dar este în același timp și o invitație la reflecție profundă.

„Al treilea autor al expoziției este publicul”, spune în stilul său proverbial Sorin Oprea, subliniind astfel că vizitatorii sunt cei care dau un sens personal acestor lucrări. Iar Nicolae Nicoară completează: „Arta este oglinda în care fiecare vede ceea ce gândește”. Astfel, expoziția „Timp contemporan” nu oferă răspunsuri, ci pune în diverse unghiuri, o seamă de oglinzi: către noi înșine, către lumea în care trăim, către secundele pe care le risipim, recomandându-ne să ne gândim serios ce facem cu timpul pe care-l (mai) avem!

„Timp contemporan” nu este astfel doar o simplă reeditare a unei teme mai vechi din portofoliul creațiilor celor doi artiști nonconformiști ai Văii Jiului, ci un epilog al unei povești vizuale începute acum 15 ani. Un epilog viu, ironic și provocator, în care timpul, deși rămâne aceeași constantă universală, capătă alte chipuri, alte forme, alte simboluri.

Pentru unii vizitatori, expoziția poate fi un joc. Pentru alții, un avertisment. Dar pentru toți este o experiență în care arta se transformă într-un dialog cu propria noastră conștiință.

Comments are closed.